Home | Colectia Filme.ro | Actori | Subtitrari | Software | Stiri | Filme pe DVD
Concursuri cu premii Filme.ro !
Iesi in oras? Vezi cum va fi vremea!
Agora E-mail

agora_-_wl.jpgTitlul romanesc: Agora

Genul: Drama, Istoric, Razboi, Romantic, Dragoste 
Regie: Alejandro Amenabar 

Distributie: Rachel Weisz, Max Minghella 

Premiera in Romania: 22 ianuarie 2010
Distribuit in Romania de: Ro Image 2000, Prorom  

Sinopsis:

In Egiptul secolului 4, aflat sub cucerirea Imperiului Roman, revoltele religioase izbucnite pe strazile din Alexandria ajung si la zidurile faimoasei biblioteci. Inchisa intre zidurile acesteia, Hypatia (Rachel Weisz), astronom si matematician de geniu, se lupta sa salveze intelepciunea Lumii Vechi cuprinsa in nepretuitele comori literare, ajutata de discipolii sai. Doi tineri se lupta pentru a cuceri inima frumoasei Hypatia - discipolul acesteia, Orestes (Oscar Isaac), un tanar nobil, foarte abil, si Davus (Max Minghella), sclavul ei. Davus are de facut o alegere cumplita - aceea de a ramane alaturi de stapana sa pe care o iubeste in secret sau sa aleaga libertatea, alaturandu-se rebelilor religiosi care vor cuceri cu siguranta si biblioteca.

Cu patru ani in urma, cand terminase proiectul extrem de personal "Mar adentro", Alejandro Amenabar nici nu visa ca avea sa fie implicat intr-o superproductie despre romani si crestini din Egiptul antic.

"Acest film a fost conceput ca un proiect international, urmand a fi filmat in Anglia, pentru ca vorbim de un buget de aproape 50 de milioane de euro."

"Chiar de la inceputul acestui proiect, scopul meu a fost sa fac publicul sa simta ca si cum ar urmari o echipa CNN realizand un documentar despre ceva ce s-a intamplat in secolul 4. Am abordat filmul cu un simt al urgentei de a relata, stil "breaking news". "Acest film e o calatorie in timp si spatiu. Este o oglinda in care oamenii sa poata privi trecutul si sa vada cat de putin s-a schimbat lumea."

"Agora este povestea unei femei, a unui oras, a unei civilizatii si a unei planete. Agora este planeta unde ar trebui sa traim cu totii impreuna. Am incercat sa arat umanitatea in mijlocul tuturor speciilor de pe Pamant, si Pamantul  incadrat in Univers. Oamenii i-am vazut ca pe niste furnici, iar Pamantul ca pe o sfera micuta ca oricare alta, invartindu-se printre multe alte stele. Iata de ce ne-am jucat cu schimbarea de perspectiva. [...] Am ales sa fim martori directi la ceea ce se intampla, si nu sa contemplam faptele dintr-un colt indepartat. Si, cel mai important, nu am transformat violenta intr-un spectacol in sine."

"Cand ne-am dat seama ca acel moment special din istoria omenirii este extrem de asemanator cu realitatea noastra contemporana [...] am realizat ca puteam face un film despre trecut, filmul fiind, de fapt, despre prezent." "Daca Hypatia este intruchiparea femeii moderne, atunci Roma antica este simbolul unei superputeri aflate intr-un moment de turnura istorica." 

Trailer / Avanpremiera

AGORA, IN VIZIUNEA LUI ALEJANDRO AMENABAR

"Acum patru ani, dupa Mar al dentro (The Sea Inside), care a fost o experienta atat de intima pentru mine, nu mi-as fi imaginat niciodata ca urmatorul meu film ar fi despre romani si crestini in Egiptul Antic. Dar, aceasta este frumusetea acestei profesii: poti lasa curiozitatea sa mearga libera si sa explorezi lumi  fascinante, cum este Alexandria secolului 4; sa-ti imaginezi strazile ei, templele si oamenii. Si sa descoperi acea pasiune pentru a aduce totul la viata."

"Nu m-au interesat niciodata stiintele. Pentru mine, partea minunata a acestui proiect a fost ca am intrat in contact cu lumea stiintei prin intermediul unui punct de vedere emotional si spiritual. Scopul nostru, de la bun inceput, a fost sa dam emotie lucrurilor care se petrec in Univers."

"Am redat povestea Hypatiei, in secolul 4, in Alexandria, prin intermediul unui proces foarte elaborat de selectie. Mai intai, a fost o poveste care se derula in 2000 de ani, din sistemul geocentric al Relativitatii, si am cercetat fiecare detaliu. Pe masura ce am facut studii asupra Hypatiei si asupra perioadei in care a trait, am descoperit multe legaturi cu lumea in care traim astazi, iar acest fapt ne-a intrigat. Alexandria a simbolizat o civilizatie distrusa incetul cu incetul, de diferite factiuni, in mod special de factiuni religioase. Pentru multi, perioada in care a trait Hypatia a marcat sfarsitul Lumii Antice si inceputul timpurilor medievale."

"De la inceputul acestui proiect, telul meu era, vorbind formal, sa fac publicul sa simta ca se uita la un documentar pe CNN despre secolul al 4-lea. Senzatia de urgenta, cum sunt breaking news, a fost baza abordarii mele. Am vrut sa sparg unele dintre tiparele prestabilite ale normelor privind filmele. Nu numai ca voiam sa filmez intr-un format mai mare, cu unghiuri mai mari si muzica grandioasa. AGORA este un amestec de rigoare si spectacol.

"Am vrut sa ma departez de perfectiunea formala, care se gaseste de regula la acest gen de film. Astfel, cand privim un localnic pe strada, se creaza impresia ca nu poate fi cuprins totul din jur de camera, ca realitatea nu ne lasa sa atingem perfectiunea.

"Am optat pentru varianta in care devenim martori oculari, nu contemplam lucrurile de aproape, ci dintr-un colt. Si, in cele mai multe scene, violenta nu devine spectacol."

"Acest film a fost conceput ca un prooiect international, ce urma sa fie tras in engleza, in mod principal pentru ca vorbim aici de 50 milioane euro. Ar fi un act de suicid sa gandim ca un proiect de o asemenea magnitudine ar putea fi conceput in Spania, tras in spaniola, cu actori exclusiv spanioli; si apoi sa speram sa recuperam investitia. Acest motiv, impreuna cu ideea ca Alexandria a fost un recipent de cultura mixta, m-a determinat sa consider ca engleza putea fi vorbita lejer pe strazile de acolo."

"AGORA este povestea unei femei, a unui oras, a unei civilizatii si a unei planete. AGORA este o planeta pe care trebuie sa locuim impreuna. Am cautat sa punem in evidenta realitatea umana in contextul tuturor speciilor de pe Pamant, iar Pamantul in context cu Universul; oamenii, care sunt ca niste furnici pe Pamant, iar Pamantul ca o minge intre multe alte stele. Din acest motiv ne-am jucat cu schimbarea in perspectiva."

"Uneori, imi doresc sa privesc prin gaura cheii si sa vad trecutul exact cum a fost el, cum s-a petrecut, chiar daca ar fi posibil numai pentru cinci secunde, sau poate cinci minute. Si acesta este un lucru pe care am incercat sa il prindem in film,  Sa oferim publicului posibilitatea de a privi in trecut, prin gaura cheii, timp de doua ore."

Vreau ca filmele mele sa fie ca niste calatorii. Acesta e o incursiune in timp si spatiu. Intreaga experienta a fost foarte intensa, pasionala, din clipa in care Mateo Gil, Fernando Bovaira si cu mine am inceput sa visam la acest proiect, pina in momentul de acum, cind suntem la sfarsit. Pot doar sa sper ca AGORA este, in multe sensuri, o istorie care se leaga oblic de ceea ce se petrece in prezent. Este o oglinda in care oamenii se pot uita si se pot observa, de la distanta, si pot verdea cat de putin s-a schimbat, de fapt, lumea"

BIOFILMOGRAFIE

Regizorul Alejandro Amenabar, spaniol de origine chiliana are o cariera meteorica. Nascut la Santiago de Chile in 1972, a dobindit prestigiu intr-un mod rapid, cu fiecare film pe care l-a realizat. Cele doua filme precedente, The Sea Inside (2004) si The Others (2001) au avut mare succes international. The Sea Inside, cu Javier Bardem, a cistigat premiul Oscar pentru cel mai bun film strain, dar si alte 58 de premii internationale. The Others, cu Nicole Kidman in rolul principal, a avut o mare popularitate in lumea intreaga si a fost tras in engleza. De la debut, cu filmul Thesis (1996) Alejandro Amenabar a reusit sa formeze o legatura stransa atat cu publicul, dar si cu criticii. Thesis a fost considerat cel mai bun film al anului de catre Academia de Film din Spania, si a castigat si alte cateva premii internationale. Un an mai tarziu, cel de al doilea film al sau, Open Your Eyes, a fost un mare succes de casa in Spania si la nivel international. Remake-ul american al filmului, Vanilla Sky, in regia lui Cameron Crowe, i-a distribuit in rolurile principale pe Tom Cruise, Penelope Cruz si Cameron Diaz.

Regizor si scenarist
2009. "Agora"
2004. "The Sea Inside"
2001. "The Others" 
1997. "Open Your Eyes"
1996. "Thesis"

Compozitor:

2004. "The Sea Inside"
2001. "The Others"
1999. "Butterfly", by José Luis Cuerda
1999. "Nobody knows anybody", by Mateo Gil
1997. "Open Your Eyes"
1996. "Thesis"

Producator:
2009. "El mal ajeno", by Oskar Santos
2009. "Agora"
2004. "The Sea Inside"

HYPATIA DIN ALEXANDRIA

Fiica lui Theon, ultimul director al legendarei Biblioteci din Alexandria, Hypatia a trait in secolul al 4-lea d.H., pe vremea cind Imperiul Roman intrase in decadenta si in lume se instaura o noua ordine. Astronom, matematician si filozof, Hypatia a fost un om de stiinta cu reputatie si un simbol al tolerantei in orasul ei natal. Desi lucrarile ei stiintifice s-au pierdut, a ramas in istorie imaginea ei de femeie puternica, care si-a dedicat viata cautarii adevarului.

"Am incercat sa punem in contrast tot ceea ce cunoastem despre Hypatia" spune Alejandro Amenabar. "Se cunosc date despre moartea ei, despre ce a insemnat in orasul vremii, despre ea ca pesonaj si ceea ce simbolizeaza. Dar se cunosc putine despre munca ei. Introducind un sub-complot astronomic, prin personajul ei, ne-am permis sa speculam aria studiilor ei, si chiar sa ne imaginam consecintele civilizatiei antice asupra Evului Mediu, daca caderea Romei nu s-ar fi petrecut asa, ca un joc de domino, si daca nu ar fi paralizat lumea vreme de 1500 de ani.

Actrita britanica Rachel Weisz, distinsa cu Oscar pentru rolul din "The Constant Gardner", si binecunoscuta din "Mumia", interpreteaza rolul Hypatiei, stralucita femeie astronom.
"Nu stiam nimic despre ea, si am fost uimita cind am inceput sa citesc despre ea si sa descopar ca era o persoana care isi depasea vremurile" spune Wiesz. "A fost o femeie extraordinara cu o viata nemaipomenia. In secolul al XVIII-lea, in Europa, ajunsese legenda. Poetii romantici au idealizat-o, s-au scris poeme despre ea. Cred ca datorita faptului ca a fost un simbol de pasiune, dar si pentru ca a fost ucisa de fundamentalisti."

"Hypatia a intrupat doua simboluri interesante" afirma Mateo Gil. "Pe de o parte, a reprezentat mentalitatea greaca, in cautarea adevarului, intr-o lume in care religia avea o mare putere in viata oamenilor. Pe de alta parte, era o femeie intr-o lume a barbatilor. O femeie care voia sa-si conduca singura viata, asa cum ar fi facut-o un barbat, cu aceeasi libertate de a se dedica studiului filozofiei, ca si tatal ei. De aici si decizia ei de a nu se darui niciodata unui barbat, pentru a nu-si pierde libertatea de care avea nevoie"

"Hypatia a murit virgina. Cunoastem aceasta din cateva scrisori ale discipolilor ei, care exprima un devotament incredibil pentru ea. Unii dintre invataceii ei ar fi putut - sau nu - sa se fi indragostit de ea. Se da senzatia ca unul dintre ei ar fi fost indragostit de ea, dar Hypatia a fost demna si nobila, nu a trecut niciodata bariera profesor/elev" comenteaza Rachel Weisz.

In AGORA, doi barbati incearca sa-i cucereasca inima: sclavul ei, Davus, si Orestes, unul dintre elevii ei, care mai tarziu devine Prefectul din Alexandria.

"Davus este un personaj pe care l-am inventat" spune Amenabar, "dar este un personaj cheie in ilustrarea unor aspecte ale orasului: mediul Hypatiei, societatea greco-romana, lumea antica in general. Davus nu e sigur daca va deveni sau nu crestin. Vedem crestinatatea din primii ani, prin ochii sai. Cum a evoluat de la o religie persecutata, intr-una dominanta. Davus devine un parabolano, membru al unei factiuni religioase foarte caracteristice vremii, un grup de calugari care a inceput prin a face milostenii si a sfarsit ca falanga inarmata a Bisericii."

Tanarul actor britanic Max Minghella il interpreteaza pe Davus. A fost ales printr-un casting epuizant tinut la Londra, sub supervizarea Jinei Jay (responsabila pentru castingul din The Reader, Attonement si Munich).

"Ideea lui Alejandro ca sclavul Hypatiei sa se converteasca la crestinism in film a fost o lovitura de maestru. Aceasta ne-a permis sa legam cele doua lumi despre care vorbim" afirma Mateo Gil.

"Orestes este simbolul tinarului aristocrat al vremii, care se potriveste in linii mari tinerilor de azi, cei care sunt destinati sa ajunga liderii de maine. Unii dintre ei sunt foarte ambitiosi, in vreme ce altii patineaza prin viata pe banii parintilor. Cred ca Orestes este unul dintre acesti tipi, nesigur, nehotarat asupra drumului sau; este inteligent, un pic arogant, un pic incapatanat, se indragosteste de profesoara lui Hypatia si incerarca sa o seduca" explica Oscar Isaac, actorul care il interpreteaza pe Orestes.

Actor de origine guatemaleza, Oscar Isaac a fost vazut recent in Body of Lies; in AGORA, sufera o transformare majora. La inceput, Orestes este unul dintre cei mai idealisti discipoli ai Hypatiei, dar pe parcursul filmului, preia responsabilitati politice si militare, devenind comandantul Imperiului Roman in Alexandria.

Un alt instrument prin care regizorul isi poate indeplini misiunea de a recrea o epoca si de a da efect unor scene, este muzica filmului. Coloana sonora a filmului a fost incredimntata lui Dario Marianelli, compozitorul din "Attonement" (muzica filmului i-a adus un Oscar!), "Pride and Prejudice" si "V for Vendetta".

"I-am cerut lui Dario Marianelli sa faca muzica din AGORA pentru ca mi-am dorit un flux nou de energie in zona mea de cinema" comenteaza Amenabar. "Cred ca e din ce in ce mai important sa ai incredere in colaboratori. E important sa ai un casting bun si sa nu impui o singura viziune, indiferent de cat de clar iti par in minte lucrurile. Cand lucrezi la un film mare cum este acesta, intelegi ca un muzician ca Marianelli poate deschide noi spatii filmului, spatii in care eu nu as fi ajuns, in mod sigur"

"Elementul realistic este esential in vizualizarea acestui film" declara Marianelli. "Poate ca suna ciudat, in termenii muzicii, sa vorbesti despre incercarea de a fi realist. Cu cat este mai mare filmul, cu atat trebuie sa te ajute mai mult muzica sa patrunzi in poveste. AGORA este u film mare, care are nevoie de o orchestra mare, de voci puternice care sa amplifice senzatia de a participa la actiunea desfasurata pe ecran, ca esti parte din multimea prinsa in conflict, ca mergi umar la umar cu personajele."


Afisari: 1377 | E-mail

RSS comments

Comenteaza acest articol
Nume:
Comentariu:

Robotii care introduc spam sunt niste chestii foarte nesuferite.
Ca sa ne dam seama ca nu esti robot fa te rog calculul de mai jos si introdu rezultatul:
 
B           P2T      
L C    M    X 5   FTI
FWD   TTK   N G      
  L    E    R N   QMG
  T         5TF

powered by AkoComment Tweaked

 
Portocaliu sau mov ?
Poti alege acum culoarea in care vezi Filme.ro.
Va invitam sa va creati un cont si sa va autentificati pentru a putea folosi toate instrumentele Filme.ro

Parola uitata?   •   Utilizator nou? Creare cont
Pentru o cautare rapida introduceti cuvintele cheie in formularul de mai jos:
Puteti merge direct la pagina de cautare avansata.
Top Filme.ro
Daca ai fi un personaj din Harry Potter, cine ai vrea sa fii?
 
Filme noi:
filmele lunii
august
ce urmeaza in
septembrie
Parteneri
Primiti ultimele noutati prin RSS
Linkuri sponsorizate
Asigurari RCA
Cafea illy la birou
© 2007-2010 Filme.ro
Prima pagina | Contact | Fa-ti reclama pe Filme.ro ! | Termeni si conditii de utilizare | Harta site | Sondaje | Arhiva Newslettere

Datele cu caracter personal colectate pe acest site sunt administrate de un operator autorizat inregistrat la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal cu nr. 7381.
acesta actiune actor actori actorul actrita allen american angeles animatie anthony anului aparut aprilie asemenea astfel atunci august avanpremiera aventura bafta billy biografic black bruce cameron cariera castigat cateva celor charlie chris christopher comedia comedie comentarii copii creat crima daniel danny david descarca devenit diane disney distribuit distributie distribution dolari drama echipa edward elizabeth episoade episod familie februarie festivalul fiction fiecare fiind filme filmele filmografie filmul filmului frank galerie gallery genul george globul harry hollywood horror ianuarie impreuna inainte incepe inceput include informeaza international intreaga iulie iunie jackson james jason jennifer jessica joaca johnny jones jucat julia kevin lansarii locul lucrat lumea martie martin matthew michael milioane morgan movies multe murphy muzica muzical nascut nasterii night nominalizare nominalizari nominalizat octombrie oficial orasul original oscar parte patrick personaj personaje peste peter poveste povestea precum premiera premii premiu premiul prima primit primul principal printre producator productie produs putea rachel realizat recent recomandat